DATE SPECIFICE ACTIVITĂŢII


Unitatea noastra de producţie este amplasată în localitatea Tazlău şi îşi desfaşoara activitatea în capacităţii proprii de producţie. Suprafaţă totală de teren deţinută de unitatea noastră productivă are 129 000 mp, iar pe aproximativ 9500 mp se află construcţii din care amintim:
- Cladire hală gatere - aici se execută debitarea primară a buştenilor şi dimensionarea cherestelelor;
- Cladire hală producţie produse furniruite - aici se execută elemente pentru ambalaje din lemn obţinute prin derularea buşteanului;
- Cladire hală producţie semifabricate – aici se execută elemente semifabricate din lemn de fag constând în frize de lemn executate la dimensiuni prestabilite împreună cu beneficiarii.

Unitatea proprie de producţie este o unitate industrială specializată in prelucrarea primară a lemnului. Produsele finite principale obţinute sunt cherestelele de fag şi cherestelele de răşinoase destinate exportului. Produsele finite sunt realizate în capacităţile de producţie proprii, într-o sortimentaţie variată, fiind perfect adaptate cerinţelor exigente ale clienţilor interni şi externi.
Procesul tehnologic de bază este strict specializat acestei producţii, iar operaţiunile fluxului tehnologic, în ordinea desfăşurării lor, sunt:
   - sortarea buşteanului
   - debitarea buşteanului
   - tivirea şi spintecarea cherestelelor
   - aburirea cherestelei
   - antiseptizarea
   - sortarea cherestelelor
   - uscarea cherestelelor
   - pachetizare
   - livrare

Unitatea de producţie este dotată din punct de vedere tehnologic cu echipamente moderne de debitare şi prelucrare a lemnului având o capacitate de producţie de aproximativ 3000 mc de buştean debitat, iar posibilităţile de ambalare şi livrare sunt de aproximativ 1500 – 2000 mc de cherestea, toate acestea în cadrul unui schimb normal de 8 ore /zi.